Cutremur

În 1977, trăiam într-un apartament la ultimul etaj al unui bloc cu zece etaje din București. Eram doar un copil, dar încă îmi amintesc acea zi fatidică ca și cum ar fi fost ieri.
Era o zi de vară călduroasă și însorită. Stăteam în sufrageria noastră, uitându-mă la televizor, când, dintr-odată, am simțit o zguduitură violentă. Candelabrul a început să se legene violent, iar televizorul a căzut de pe stand. M-am agățat de scaunul meu în timp ce podeaua de sub mine se zbătea și se clătina.
Nu știam ce se întâmpla, dar aveam un sentiment de groază. Oamenii țipau și fugeau din casele lor. Părinții mei m-au apucat de mână și m-au tras afară din clădire.
Când am ieșit din bloc, am văzut un nor gros de praf și moloz plutea în aer. Clădirile se prăbușeau, iar oamenii zăceau răniți sau morți pe stradă. Era un haos total.
Am rătăcit ore în șir, fără să știm ce să facem. În cele din urmă, am reușit să ne adăpostim într-o școală. Am petrecut mai multe zile acolo, înghesuiți printre alți supraviețuitori.
Cutremurul din 1977 a fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente din istoria României. A ucis peste 1.500 de oameni și a rănit mii alții. A distrus clădiri, drumuri și poduri în toată țara.
După cutremur, viața în România s-a schimbat. Oamenii au devenit mai precauți, iar codurile de construcție au fost revizuite. Dar amintirea acelui eveniment terifiant nu a dispărut niciodată.
Cutremurul din 1977 a fost o experiență care m-a schimbat pentru totdeauna. M-a învățat importanța pregătirii pentru situații de urgență. M-a învățat, de asemenea, că chiar și în cele mai întunecate momente, există întotdeauna speranță.
Așadar, dacă vă veți afla vreodată în fața unei catastrofe naturale, vă îndemn să rămâneți calmi și să urmați instrucțiunile oficialilor. Fiți pregătiți, fiți curajoși și, cel mai important, fiți plini de speranță.